Time to choose!

Adeseori vorbind despre religie si copii cu diversi amici sau colegi de munca se ajunge inevitabil la subiectul "eu o sa-l las pe copilul meu sa aleaga singur...daca crede sau nu". In general aceasta parere o au ateii sau liberii cugetatori, cei care sunt credinciosi practicanti nici nu-si pun problema unei alegeri...toata treaba e sigura pentru ei.

Ceea ce m-a frapat de fiecare data a fost altceva...hotararea si convingerea unor adulti de peste 30 de ani ca odraslele lor de 6-7 ani, sau chiar mai mari, sunt capabile de a face aceasta alegere in cunostinta de cauza desi luati la intrebari nici eu nu pot spune cu certitudine ca e alba sau ca e neagra.
Bine... aceiasi parinti nu lasa copiilor posibilitatea alegerii in cauze mult mai simple incercand sa isi impuna vointa proprie pentru ca: "ei sunt mai mari si stiu mai bine", "cat stai in casa mea faci cum spun eu"...etc. De exemplu nu ii lasa sa aleaga daca dorm sau nu dupa-amiaza, sau daca doresc sau nu sa manance tot brocoli-ul din farfurie, samd.
Pe de alta parte ori de cate ori copilul isi va intreba parintele cine e Dumnezeu, Isus sau alte personaje biblice va primi raspunsuri evazive de genul "e o poveste...unii oameni cred ca...dar altii nu cred ca..." si astfel micutul ajunge sa isi puna pe drept intrebarea daca exista vreo diferenta intre Isus si Harap-Alb sau Mos Craciun...si atunci cum sa-ti faci o parere?!

Asa ca am ajuns la concluzia ca credinta in Dumnezeu este o problema de mai mic interes si importanta decat somnul de dupa-amiaza si ca un copil de 6 ani are toate datele necesare pentru a-si face singur o parere despre probleme care se dezbat aprins de filosofi de sute de ani...sau nu?!